Description
Limba română prin conversație
Cele optsprezece teme abordate în această carte doresc să iasă din tiparul manualelor de limba română dedicate învățării limbii române de către străini. Manuscrisul abordează teme noi, de actualitate - prezente în viața obișnuită, de fiecare zi. Unele dintre aceste teme sunt serioase, altele sunt amuzante, dar toate sunt interesante.
Metoda folosită în această carte este cea comunicativă. Toate temele încep cu câteva întrebări pregătitoare, care conduc cursantul către tema discutată. Întrebările sunt urmate de citirea unui text în cadrul căruia este introdus vocabularul tematic, totul culminând cu o serie de exerciții care ajută într-un prim pas la însușirea cunoștințelor și apoi la punerea în practică a acestora. Prin jocurile de rol sunt prezentate diferite situații de care fie ne-am izbit, fie am auzit de la prietenii noștri, iar cursanții au posibilitatea să folosească termenii dobândiți în pașii anteriori. Discuțiile libere dezvoltă capacitățile cursanților de a dezbate în limba română, accentul fiind pus pe conversație; exercițiile de vocabular vin să susțină această abilitate de a dezbate, prin asimilarea de noi termeni și expresii contribuind astfel la dezvoltarea vocabularului specific nivelului B1-B2, conform Cadrului European de Referință..
Temele prezentate în această carte sunt următoarele:
1. Administrația publică și corupția
2. Buna creștere
3. Educația
4. Căsătoria
5. Cum vă simțiți?
6. Relația de dragoste
7. Emigrarea
8. Greu de vândut
9. În vacanță
10. Regalitate
11. Modă
12. Schimbări în viață
13. Sporturi extreme
14. Prietenia
15.Un nou loc de muncă
16. Unde locuiesc
17.Viața la țară
18. Viața și banii.
Cartea este ideală atât pentru cursurile de grup, cât și pentru cursurile individuale, putând fi in același timp un instrument complementar cursurilor care se bazează exclusiv pe învățarea noțiunilor de gramatică specifice nivelului B1-B2.
Totodată, manualul poate fi folosit pentru a introduce la școală anumite aspecte de conduită morală
și socială cu scopul de a clădi o societate fondată pe principii și valori.
Autoarea predă limba română pentru străini încă din 2009,în cadrul multor societăți multinaționale, având rezultate deosebite în acest domeniu.
Autoare: Enna Ioana Paulon